Alegeți limba dvs. EoF

Evanghelia pentru duminica, 17 martie: Ioan 12:20-33

Duminica a V-a din Postul Mare B

20 Printre cei care urcaseră să se închine la sărbătoare erau și câțiva greci. 21 Aceștia s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, și l-au întrebat: „Doamne, vrem să-L vedem pe Isus”. 22 Filip s-a dus și i-a spus lui Andrei, iar apoi Andrei și Filip au mers și i-au spus lui Isus. 23 Isus le-a răspuns: „A sosit ceasul ca Fiul Omului să fie proslăvit. 24 Adevărat, adevărat, vă spun că dacă bobul de grâu, când cade în pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, produce multe fructe. 25 Cine își iubește viața, o pierde, iar cel care își urăște viața în această lume o va păstra pentru viața veșnică. 26 Dacă vrea cineva să-mi slujească, să mă urmeze și acolo unde sunt eu, acolo îmi va fi și el slujitor. Dacă cineva îmi slujește, Tatăl îl va onora. 27 Acum sufletul meu este tulburat; ce sa zic? Părinte, salvează-mă din ora asta? Dar tocmai din acest motiv am ajuns la ora asta! 28 Părinte, proslăvește numele tău.” Apoi s-a auzit un glas din cer: „L-am proslăvit și îl voi proslăvi iar!”29 Mulțimea, care era prezentă și auzise, ​​a spus că a fost tunet. Alții au spus: „Un înger i-a vorbit”. 30 Isus a spus: „Acest glas nu a venit pentru mine, ci pentru tine. 31 Acum este judecata acestei lumi; acum prințul acestei lumi va fi izgonit. 32 Și eu, când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage totul la mine.” 33 A spus asta pentru a indica de ce moarte urma să moară.”

Ioan 12:20-33

Dragi surori și frați ai Misericordiei, sunt Carlo Miglietta, medic, biblist, laic, soț, tată și bunic (www.buonabibbiaatutti.it). Tot astăzi împărtășesc cu voi un scurt gând de meditație asupra Evangheliei, cu referire specială la tema milă.

Neamurile îl întâlnesc pe Isus

Contextul acestui pasaj este cel al celui de-al treilea și ultimul Paște trăit de Isus la Ierusalim, când până acum marii preoți luaseră decizia de a-l condamna la moarte (In 11, 53), și după intrarea lui mesianică în cetatea sfântă. aclamat de o mulțime mare (In 12, 12-19). Ca cu ocazia oricărei mari sărbători, grecii (héllenes), ne-evreii, deci păgânii, care erau interesați să-l întâlnească pe Isus, au urcat și ei la Ierusalim. S-au apropiat de Filip, care venea din Betsaida Galileii: Galileea era o zonă de graniță, unde exista un contact constant cu păgânii, până în punctul în care Matei 14:15, citând Is 9:1, o numește „Galilea Neamurilor”. Păgânii îl întreabă:

„Vrem să-L vedem pe Isus” (In 12, 21), adică să credem în El, pentru că „a vedea pe Isus”, la Ioan, este sinonim cu aderarea la Credință. Totuși, dacă un rabin întâlnește păgâni, el nu respectă regulile purității, el contravine Legii. Filip, nedumerit, merge să-i raporteze lui Andrei: Filip și Andrei sunt singurii discipoli care au un nume grecesc. Cei doi decid să prezinte cererea lui Isus: intrarea Neamurilor în Credință este mediată profetic de ucenici, de Biserică.

Sămânța care moare

„Ceasul” lui Isus (In 12:23) este ieșirea lui către Dumnezeu, misterul pascal al trecerii la slavă, prin Patimile, Moartea, Învierea și Înălțarea Sa (In 7:30; 8:20; 2:4; 12) :23. 27).

Dar există o condiție: „ca sămânța să moară, ca să aducă mult rod” (Ioan 12:24). Isus traduce imediat acest concept: „Cine își iubește viața, o pierde, iar cine își urăște viața... o va păstra pentru viața veșnică” (Ioan 12:25). „Ură” este un semitism pentru „prefer” folosit deja în Luca 14: „Dacă nu urăște cineva... pe tatăl său și pe mama lui... și chiar și pe propria sa viață” (cf. Mt 26). Isus spune că cei care se pun pe ei înșiși pe primul loc se pierd pe ei înșiși. Se împlinește doar în dăruire, în slujire, în dragoste. Omul posedă viața în măsura în care o dă. Acest itinerariu este propus tuturor ucenicilor, evrei și neamuri deopotrivă (Ioan 10:37-12, 20). „Rugăciunea simplă”, a fratelui Aegidius din Assisi, afirmă: „Căci se primește prin dăruire; în uitarea că se găseşte; în iertare acela este iertat; prin moarte cineva este înviat la viața veșnică”.

O paralelă a agoniei de la Gestemani

Evangheliștii sinoptici povestesc agonia lui Isus la Ghetsimani (Marcu 14:32-42 și alin.), unde „a început să simtă frică și chin” (Marcu 14:33), strigând: „Ava, Părinte! Toate lucrurile îți sunt cu putință, ia de la mine acest pahar!” (Marcu 14:36).

După unii, Ioan nu povestește agonia lui Isus pe Muntele Măslinilor, dar aici probabil se referă la ea. În Ioan, Isus spune: „Acum sufletul meu este tulburat” (Ioan 12:27); dar imediat adaugă: „Ce să spun? Părinte, salvează-mă din ora asta? Dar tocmai din acest motiv am ajuns la ora aceasta!” (Ioan 12:27). „Într-un mod diferit de narațiunea prezentă în Sinoptice, dar în profunzime acord cu ea, Iisus nu a vrut să se salveze de acel ceas, nici să fie scutit de el, ci a rămas mereu credincios misiunii sale de împlinire a Tatălui. voință în calea umilinței, sărăciei, blândeții și nu prin violență, putere, stăpânire” (E. Bianchi).

O paralelă a Schimbării la Față

Ioan nu relatează episodul Schimbării la Față a lui Iisus, asupra căruia sinopticii se ocupă din belșug (Mc 9-2; Mt 10-17; Lc 1-13). Dar iată o posibilă aluzie la aceasta: și aici, un glas din cer coboară asupra lui Isus, ca aprobare și promisiune: „L-am slăvit și îl voi proslăvi iar!” (Ioan 9:28). Tunetul, în Biblie, este glasul lui Dumnezeu (36 Sam 12:28): Tatăl confirmă Fiului Isus că acel ceas al crucii este ceasul slavei. De aceea, Isus poate exclama: „Când voi fi înălțat de pe pământ”, precum șarpele ridicat de Moise (Nm 1-12; In 18), „Voi atrage pe toate la Mine” (In 21). :4-9).

Să știi să-L asculti pe Dumnezeu

John notează: „Mulțimea, care era prezentă și auzise, ​​a spus că a fost tunet. Alții au spus: „Un înger i-a vorbit”” (Ioan 12:29-30). „Acestea sunt efectele devastatoare ale religiei care îl împiedică pe cineva să audă cuvântul lui Dumnezeu și îl împiedică să descopere un Dumnezeu prezent în existența sa. Cei care cred că a fost tunet se referă la imaginea teribilă și înfricoșătoare a Dumnezeului religiei. Un Dumnezeu înfricoșător, Dumnezeul amenințător. Cei, pe de altă parte, care se referă la un înger se referă la o imagine a lui Dumnezeu departe de om, un Dumnezeu inabordabil. Ambele reacții, tunetul și îngerul, indică efectele nefaste ale religiei” (A. Maggi).

Văzându-L pe Isus

„Deci, ce le promite Isus păgânilor să vadă? Patima, moartea și învierea Sa, coborârea și glorificarea Lui, crucea ca revelație a iubirii trăite până la capăt, până la extrem (Ioan 13:1)... Toți, evrei și greci, toți atrași de el vor putea să vezi-l, dar pe cruce, ca El dă viaţă întregii omeniri. Acesta este răspunsul lui Isus celor care vor să-l vadă!” (E. Bianchi).

Milă fericită tuturor!

Oricine ar dori să citească o exegeză mai completă a textului sau câteva perspective, vă rugăm să mă întrebați la adresa migliettacarlo@gmail.com.

Sursă

Spazio Spadoni

S-ar putea sa-ti placa si